Asemeni versului când îl urmărim și ascultăm pe Alexandru Burcă la pian, avem impresia că îl stăpânește prin bătăile inimii, iar degetele nici nu ating clapele.

Îl știm de pe scena Teatrului de Operetă “ Ion Dacian”, operă, Ateneu, Sala Radio sau din localurile boeme ale Bucureștiului, neîncăpătoare când se anunță serate de șansonete, canțonete sau jazz. Acolo unde e Alexandru Burcă e și un pian.

A crescut într-o familie de muzicieni, iar dragostea pentru instrumentul cu clape stăruie mai abitir, din 2003 când a primit confirmarea talentului său incomensurabil. A câștigat în Italia Marele Premiu ,Beethoven e i clasici', devansând sute de concurenți la categoria sa. La vârsta de 4 ani, când a început studiul pianului, Alexandru nu știa că se va îndrăgosti de acest instrument și își va dori să urmeze o carieră muzicală care îi va scoate în cale oameni minunaţi și proiecte care-i vor transforma parcursul artistic și îl vor îmbogăţi ca om. „În evoluţia mea ca musician, fiecare profesionist în parte m-a conturat într-un fel anume, indiferent că vorbim despre părinţii mei care m-au sprijinit de la început și mi-au transmis dragostea pentru muzică, despre profesorii cu care am lucrat în ţară și în străinătate sau despre muzicienii cu care am împărtășit idei și idealuri.”

Toți cei care îl cunosc pe Alexandru îl numesc magician, vrăjitor pentru că sub mâinile sale pianul - stăpânul instrumentelor - prinde culoare. Clapele se colorează după bunul său plac.

„Când îţi dorești ceva cu adevărat, atunci e nevoie de studiu, câteodată până la epuizare; e nevoie de conduită, de răbdare și de credinţă. Niciodată nu renunţ când îmi propun ceva, indiferent câte greutăţi întâmpin.”

Dragostea și bucuria cu care el cântă sunt molipsitoare, cucerind astfel publicul de fiecare dată.

Fără alte cuvinte, pianistul Alexandru Burcă!